Mircea Cărtărescu, ,,Creionul de tâmplărie’’, Humanitas, București, 2020, 278 p.

Tocmai am terminat de citit cea mai recent apărută carte a domnului Mircea Cărtărescu.

Schițată ca o culegere de fragmente aparținând unor momente și unor contexte diverse, lucrarea este un mix armonios și nostalgic, pe alocuri, duios, alteori asumat, de cele mai multe ori onest și autentic.

,,Creionul de tâmplărie’’ este…

…un tribut.

… o modalitate superbă și elegantă de a promova o literatură care nu ar merita vreodată să fie dată uitării.

…o propunere de texte mai puțin cunoscute publicului.

…o recomandare.

… un pretext pentru un mulțumesc, pentru recunoștință.  ( ,,Cum i-am cunoscut’’)

…o confesiune.

…un remember.

…o dovadă de  generozitate în a face un cadou cititorului, sub forma unor  prelegeri, discursuri de la evenimente literare- un regal (,,Creionul de tâmplărie’’)

… un exercițiu de critică literară.

… o încercare de a face dreptate, un act justițiar.

…gândul cel bun.

…apreciere. ( ,,Gheață și foc’’).

Acum, după ce am citit-o, o aștept pe următoarea, iar  între timp, voi reciti Thomas Mann,  voi citi autori pe care nu-i citisem, dar care mi-au atras atenția acum, voi studia mai mult perioada optzecistă,  voi avea  mai mult respect pentru Mihai Eminescu și voi recomanda cartea aceasta tuturor, inclusiv elevilor mei de liceu, cel mai adesea plictisiți de textele din programa școlară și care afirmă blazați că literatura română e ,,nașpa’’. Și ca să-i conving, le-aș citi capitolele ,,Creionul de tâmplărie’’ și ,,Un alter-ego: Adrian Leverkühn’’. Pentru că de fapt, totul are de-a face cu cartea ta, cartea care este scrisă pentru tine, care îți vorbește ție. Apoi, totul devine ușor și merge de la sine.