Îmi amintesc un fel de cearșaf portocaliu cu ceva pete colorate…un desen, poate. Cearșaful acoperă o parte din cameră. Trebuie să plec la V. cu trenul, și realizăm amândouă că nu e direct, că o să fiu nevoită  să schimb. Ne gândim dacă o exista vreo legătură. Ne speriem pentru o clipă, dar tot noi ne liniștim, zicându-ne că trebuie să fie. Cauți și-mi spui că este, dar cam târziu. Atâta timp cât ajung…absent, neconvingător. Suntem față în față, dar tu te ascunzi. Ți se pare ciudat…totul, și momentul și descoperirea a ceea ce simt pentru tine. Nici nu mă încurajezi, nici nu mă respingi. Și pentru mine e ceva nou, iar pentru tine, inedit și neașteptat. Nu se poate defini în termeni senzuali, tocmai de aceea e dificil de înțeles, dar oare trebuie să înțelegem acum? Ne dăm seama că nu…că mai e o variantă. Am putea trăi pur și simplu. De ce nu? Dacă nu există legătură, putem lua oricând un alt tren, sau putem alege o altă destinație. Până la urmă…nici măcar nu e necesar să…ajungem.