Ca absolventă de Litere am înțeles de la început ce prespune puterea cuvintelor rostite când și cum trebuie, la momentul potrivit, în fața publicului pregătit să primească ce și cât este pregătit să primească.

Am înțeles și ce putere incredibilă pot avea cuvintele nerostite, gândite doar, cuvinte care generează energii, energii care la rândul lor, generează lumi noi și modalități noi de manifestare a realităților acestor lumi.

Eu, personal, le numesc pe acestea din urmă, gânvinte…și gânvintele acestea sunt cele mai periculoase arme pe care le putem îndrepta împotriva noastră.

Gânvântul nu este genul de armă pe care este înțelept să o provocăm, ci este genul de armă pe care este înțelept să ne-o  facem  prietenă.

Nu mereu reușim,  și aici apare frântura. Îndoiala. Neîncrederea în noi. Ascultăm ce ne spune gânvântul …și atunci se produce rătăcirea de noi înșine, iar atunci când ne rătacim de noi înșine, apare criza, apare răul de nedefinit, apare haosul emoției în starea ei nefiltrată, apare reacția instinctuală a animalului din noi care se revoltă și luptă pentru a supraviețui.

Și bine face. El ne apără, ne atrage atenția că suntem în pericol. Dar apoi? Ce rămâne apoi?

Rămâne o neîncredere și mai mare. Și cu cât ascultăm mai mult gânvântul, cu atât mai mult ne afundăm.

Cum îl oprim? Cum facem să nu ne rătăcim? Cum facem să avem încredere în noi?

Ascultându-ne…știu, pare un clișeu. Poate că și este, dar permiteți-mi să dezvolt un pic…schematizat, dacă se poate spune așa. Știți momentul acela de o fracțiune de secundă, nu mai mult,  când o voce ne spune imediat după ce auzim o propunere sau o afirmație  din partea cuiva, da sau nu? Și cum dacă ea ne spune da, noi facem invers, noi îl facem pe nu? Și cum dacă ea ne spune nu, noi facem invers, îl facem pe da? Exact despre asta e vorba.

Dacă răspunsul e clar, e important să fim sinceri cu noi și să îl urmăm, fără temeri, pentru că, făcând invers, doar amânăm inevitabilul și când acest inevitabil se produce, suntem triști, dezamăgiți și suportăm cu greu o lovitură în stima de sine și în încrederea în noi.

Deci, nu e înțelept  să ascultăm gânvintele create de mintea noastră înșelătoare, dar pare o variantă mai înțeleaptă să ne ascultăm, adică să urmăm instinctul, acel prim feeling sau acea voce care știe ce vrem, ce simțim, ce dorim.

Dacă alegem să ascultăm gânvinte, vom fi mereu neîncrezători, dar dacă alegem să nu ne mai mințim, sunt șanse reale ca încrederea în noi să crească, la fel mulțumirea că am făcut așa cum am considerat, și că într-un final, am procedat și am ales bine pentru noi înșine.